Suntem normali!

E duminica-n Oradea. E vreme buna si e dimineata. Tocmai m-am trezit si merg la biserica, pentru ca asa-i potrivit si asa-i pe la noi. Ajung acolo, ma-nchin ascult o predica buna si vin acasa. Trec cateva ore si iar am parte de acelasi program, e reluarea celui de dimineata. Iar m-am inchinat si am ascultat predica, ba chiar mi-am notat ideile-n carnetel. A fost fain, a fost liniste, a fost exact asa cum ne-am obisnuit, a fost perfect, fara cusur. Din nou acasa. E seara si linistit ma las adormit ca sa completez duminica, care e pe duca, insa nu pot adormi prea usor.
Ma gandesc la mai multe in mai multe culori. Ma gandesc ca maine e luni, ma gandesc ca azi a fost duminica. Ma gandesc la cat de frumos a fost la biserica si din pacate sunt nevoit sa ma gandesc ce ciudat e in biserica. Si gandindu-ma la asta somnul m-a parasit, pe buna dreptate.
Cum m-as putea culca linistit stiind ca in biserica mea predomina un spirit comod al lipsei de viata? Si nu ma refer la faptul ca nu exista oameni pocaiti in biserica mea, nici la faptul ca biserica mea e plina de metehne si ca e vai si amar! Nu, nu spun asta. Ce vreau sa spun doar e ca atat biserica mea cat si cele mai multe, au devenit locuri dubioase. Extrem de dubioase insa numai in ceea ce priveste nebunia.
E foarte mult calm, totul e moderat, nimic nu e in exces si nimic nu e prea mult. Ne rugam in liniste, cantam in liniste, predicam in liniste iar mai apoi traim in liniste. Iar in conditia asta, nu mai ramane sa intreb decat aceasta simpla intrebare: Unde ne sunt Nebunii?
Oare ce s-a intamplat cu ei? Ce s-a intamplat cu ei, oameni care-s nebuni pentru Cristos!? Oameni care nu ar putea suferi chinul sederii la un program de biserica fara sa iasa din tipare. Nebunii aceia, care nu s-ar multumi cu cateva rugaciuni politicoase si scurte rostite in soapta. Oameni care nu s-ar multumi sa cante 4-5 cantari fara sa le ia inima foc fiind plini de pasiune, fara sa n-atinga cerul. Oameni care nu se multumesc sa asculte adevarul si sa nu tresalte intr-o multime de "amin-uri". Unde sunt acei oameni?....Unde?
Cel mai probabil le-am tratat nebunia. Printr-o barfa, prin ranchiuna, prin exces de calm, prin repudiere si ca sa fim si spirituali chiar si prin Scriptura. I-am educat si cu siguranta i-am linistit.
Nebunii pe care ar fi trebuit sa ii avem au murit odata cu spiritualitatea noastra tihnita, odata cu glasurile noastre linistite, odata cu viata noastra, compromisa. Noi le-am taiat aripile, si tot noi le-am sapat mormintele.
Azi nu mai avem nebuni, azi nu mai exista nebunie! Totul a revenit la normal.
"Crestinul e normal pentru Cristos!"

Despre un mar...

Orice infrangere, orice alegere proasta precum si orice lucru de care mi-e rusine are conotatii enigmatice si de multe ori stau la capataiul disperarii, neghiob fiind, punandu-mi eterna intrebare: De ce?
De ce am ajuns aici, de ce azi cand mi-e lumea mai draga m-am prostit, de ce e asa greu precum si cele 1001 de "de ce-uri" care-mi strabat creierul cu o viteza spulberatoare m-au facut sa fiu o ca un mar stricat. Arat "rumenos" dar sunt pe deplin stricat. Daca te-ntalnesc iti zambesc, dar dupa ce-ai plecat cerul mi se-ntuneca si ma-ntalnesc iar cu "De ce-ul"! Insa ziua de azi e cu totul deosebita. A venit in sfarsit vremea sa iti spun ca m-am saturat sa ma tot intreb de ce? si oarecum sunt fericit de aceasta saturatie pentru ca in sfarsit pot sa respir aerul fara a mai avea teama ca va veni ziua cand nu-l voi mai respira. Nu mai sunt nevoit sa indur paranoia vietii in pacat, pentru ca orice am infaptuit rau, orice lupta pierduta, oricat de aproape as fi fost de apostazie, orice grozavie care nu a fost conform voii suverane a lui Dumnezeu, isi gaseste solutionarea in Har.
"Harul este pretutindeni", atat in casele celor mari cat si in colibele celor saraci. El este in apropierea Papei dar si in apropierea mea, il cauta atat pe cel emfatic cat si pe cel mai smerit, el este atat pentru pentru Simon fariseul, cat si pentru femeia pacatoasa, harul este peste tot si pentru toti. Nu exista culme pe care sa n-o atinga si nu exista prapastie pe care sa n-o umple. "Este ca apa, se scurge pana in cele mai adanci locuri"...
Iar acum nu ma mai intreb de ce? intocmai pentru ca stiu ca toate durerile mele, toata disperarea mea, toate pacatele mele nu reprezinta altceva decat locuri in care Harul se-nmulteste si locuri in care candva Harul se va arata ca fiind mult mai uimitor. Iar atunci cand el va straluci eu voi deveni un mar perfect!

Prea Obosit...!?

Stropi de ploaie bat in geam si m-apuca somnul. E trecut de-amiaza si toata ziua fara nici cea mai scurta retentie am carat in brate intelectul inca viu al oamenilor trecuti prin viata, al celor raposati. Chiar si acum privesc ca un nauc, inspre un titlu de carte, si mai cu seama inspre autorul ei. Nu stiu multe depre el, dar stiu ca Biblia mea a fost tradusa prin munca sa. Pe coperta-i apare chipul si gandurile mele iau o directie interesanta. Ma gandesc ca e tarziu si n-are rost sa meditez la dansul. Ma gandesc deasemnea ca vremurile lui sunt apuse. Ma gandesc ca el era erudit si ma gandesc ca-i chipes. Ma gandesc la viata lui iar intr-un final ma gandesc ca ma gandeam sa nu meditez la viata lui.
Mai stau o clipa si privesc atent. E Bizar. El zambeste iar eu mi-s mohorat. El pare plin de viata dar eu sunt trudit. El a tradus biblia dar eu o nesocotesc. El e mort dar eu sunt viu. El e o legenda iar eu sunt o umbra...
Se coboara nelinistea-n viata mea. Ai putea spune ca sunt putin mai trist ca-nainte iar ploaia de afara s-a-ntetit. Cred ca merg acasa. Nu mai scriu ca n-are sens. Nu ma bat c-o poza. Cred ca prefer din nou sa fiu poltron. Pana la urma el e Dumitru Cornilescu iar eu sunt doar Florin Berches. Pana la urma el se odihneste iar eu sunt prea obosit!

Maestrul!

Iata-ne ajunsi bine de tot. Avem ce manca, ne imbracam cu haine scumpe!Buzunarul nostru este surd la cuvintele deznadajduitoare rostite in gura mare peste mapamond cu atata resentiment, de cei care cu adevarat resimt criza. Totul este in regula, suntem coplesiti. Ceva ne-a cucerit pe deplin fiintele fara sa-l simtim. A venit la noi candva, intr-o data anonima, ajutand deplin la indepartarea stilului de viata deprimant. Din oameni ursuzi, am devenit mandri ca avem cu ce!
Suntem cuceriti, si avem o stare de bine, suntem cuceriti si viata ne surade. Ne-am atins scopul la care nici nu visam, calcam pe un taram strain, si ne-am lasat cuceriti de un gand care promite din ce in ce mai mult. Din pacate gandul acesta este supus legii gravitatiei mai mult ca orice corp solid existent in chimia noastra. Gandul acesta ne da aripi de carton si ne inalta atat de sus incat sa nu ne fie greu sa revenim din nou pe pamant. Gandul acesta pe care o sa-l numesc "Maestrul", isi cunoaste bine meseria. Ne indulceste cu aroma mizera a lacomiei, si ne face sa ne daruim unei cauze cu totul si cu totul nepotrivita pentru cei a caror inima poarta pecetea REGELUI. Suntem momiti, cu ceea ce ne place. Stie ca ne dorim Paradisul iar Maestrul vrea sa ni-l ofere de pe acum. Visele noastre devin realitate in mana Maestrului. Ne-a cuprins si ne sterge din memorie cuvintele divine ale Scripturii: "Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos."
Nu spun ca suntem bogati, pentru ca nu suntem. Ba dimpotriva azi, munca ne deshidrateaza, facturile ne coplesesc, ingrijorarile ne ucid pe dinlauntru si cu toate acestea Maestru inca domina gandirea noastra. Nu ne mai dorim cerul ne dorim pamantul, fie ca este uscat fie ca este fertil! Nu-L mai cautam pe Rege, ne punem bine cu Maestrul! Nu ne mai consumam pentru Imparatie, ne consumam pentru orice altceva! Nu suntem interesati strazile de aur, pentru ca ne-am obisnuit cu gropile. Nu ne e bine dar nu ne e rau.

Neputinţă!

Universul e plin de stele, cerul e plin nori, marea e plină de peşti iar pământul e plin ...plin de dă peste el, plin de tine. E târzie toamna, şi dar tu ai venit prea devreme. Afară e cald, dar tu'mi aduci frigul. Mi'e bine dar tu'mi faci rău. În general, mi'e uşor dar cu tine mi'e greu. Sunt vesel dar tu mă'ntristezi...sunt puternic dar tu mă slăbeşti de putere. Sunt sănătos dar tu'mi aduci boală. Iubesc dar tu mă'nveţi să urăsc, trăiesc dar tu'ţi doreşti să mor, sunt curat dar tu arunci cu gunoi în mine, sunt al lui Cristos....dar tu? tu cine esti?

Singurătatea, victimă sigură!

M-am văzut stingher şi n-arătam bine deloc. Purtam aceleaşi haine şi aveam aspectul unei ruine. Cu inima stăteam normal, stau bine cu tensiunea iar ea şi-a păstrat ritmul obişnuit, însă spiritul care sălăşuise în mine era ciudat şi era diferit. Spun ca era ciudat pentru că un astfel de spirit îl găseşti de obicei expus des pe Pro Tv, mai cu seamă pe la ora cinci. Mintea mea, care părea cândva de neclintit, într-o clipită s-a întunecat. Tocmai imi amintisem ceva. Mi-am amintit că nu am fost niciodată ceva, ca să am vreo pretenţie. Mi-am amintit că nu am făcut niciodată ceva care să mă facă demn de o răsplată. Şi m-am aruncat în abis. Trecusem în grabă peste pragul disperării şi năucit că mie, cel mai sceptic ditre sceptici, mi s-a intâmplat asta, mi-am zis într-un urlet lăuntric, aşa încăt să audă toată firea, ba chiar toată anatomia lui Flo:
- "Degeaba!".
Asta mi s-a părut mie ciudat. Dar ce mi s-a părut, ca fiind diferit la acest spirit, este faptul că era mult mai slab ca şi un Altul, despre care Isus ne spunea că este Mângâietorul. Spiritul singurătăţii mele a început să pălească odată cu glasul calm şi plin de pace, divin de altfel, a Celui care-L face gelos pe Atotputernicul Ziditor. M-am bucurat că L-am auzit şi strig la maxim cu literele mari:
ŞI LA TINE SE POATE!!! .........Doamne Ajută

Oare?

Daca pot numara stelele inseamna ca pot sa-mi numar si faradelegile. Daca pot cunoaste viitorul inseamna ca imi pot cunoaste si nepotii. Daca stiu ca am fost creat de un Dumnezeu perfect inseamna ca stiu cum sa functionez perfect neavand nici cea mai mica o meteahna. Daca pot intelege iubirea inseamna ca pot iubi pe oricine. Daca stiu cine sunt inseamna ca stiu ce sa fac. Daca stiu doar sa traiesc, inseamna ca nu stiu sa mor. Daca pot stii cand se termina totul inseamna ca stiu totul.
DACA STIU CA NU STIU NIMIC VOI CUNOASTE TOTUL! Iar daca stiu cine sunt cu adevarat in Dumnezeu …viata mea s-ar schimba!

Doua la zece mii....

Da in sfarsit i/am vazut si eu. Aprigi cu ridurile dinstinse pe frunte, provocati de un spirit de descordie, plini de semnele rudimentare ale infamiei, se iau de bietul batran ce/si taraste dupa el toiagul de spirjin.
Eram la distanta, dar asta nu m-a impiedicat sa aud dialogul purtat intre cele doua clase sociale, o adevarata cacealma. Partinitii erau ei, care fac parte din tezaurul de noroiala a culturii tot mai aproape de salbaticie. Erau mai tineri, si fara sa exagerez tindeau spre obezitate. S/au apropiat de fragilul om, un client fidel al batranetii, si au inceput sa persifleze intreaga experienta de viata si bunul gust al omului tacut si suav.
Cel mai tare dintre ei, cel cu basca intoarsa se apropie de omulet si manat de o perfidie cuprinzatoare, il intreaba ce citeste. Calm, plin de inspiratie, cu bunele maniere de rang inalt, omul ii raspunde cu finete: "BiBlia fiule!".
- Biblia!??? Da ce te/a apucat nene? nu ai bani de ziare si citesti Biblia?
Batranul om, inspira adanc, schiteaza un zambet si citeste in continuare. Despotul trupei, isi cheama turma langa el si ii pune o a doua intrebare omului incaruntit de zile:
- Tataie, da te platesc pocaitii aia daca citesti Biblia? Da..cat iti dau?
Batranul abia acum isi da ochelarii la o parte si inchizandu-si Biblia raspunde:
-In primul rand citesc Biblia pentru ca imi place, iar in al doilea rand ceea ce primesc eu citind aceasta carte, nu se poate masura in bani!
- Ce primesti tataie? Ajutoare?...
Profund marcat de incompetenta tanarului, batranul ii raspunde clar ca sa inteleaga.
- Fiule scump,Intelepciunea care-ti lipseste tie....!!!

Concluzie: persoane ca tanarul le gasesti la orice pas, dar persoane ca batranul le gasesti doua la zece mii

s-au afisat rezultatele.....:-(

de data asta ma opresc fatza in fatza cu fiinta mea si imi dau nota. arunc o privire peste trupul parca istovit, si nu pot decat sa realizez cu stupoare ca acel trup inca mai se freamata avand bateriile pline, fara sa-si fi depasi termenul de valabilitate. traiesc ambiguu dar nu as fi vrut sa fie asa, la fel cum nu as fi vrut ca pe factura de curent sa apara o cifra cu mai multe zerouri, decat marele zer0 din buzunarul meu...
dar sa revin la mine, o fiintza care respira firesc acelasi aer pur care ne e dat de Dumnezeu, si o fiintza care respira putoarea pacatului, ce pare-mi-se ca e mai izbitor ca niciodata.
am propria-mi identitate, dar am si propria-mi masca, traiesc curat dar cine a ajuns desavarsit si sa nu mai greseasca?
sunt omul drept care se instramba tot mai tare, sunt omul iubirii de semen dar si omul brafirii aceluiasi semen, sunt tipul din biserica dar si tipul din lume, sunt tipul ideal dar si tipul idiot, sunt punctual, dar mai ales zabavnic....
sunt tare cand sunt slab, stau in fatza da-s printre ultimii, alerg si bat pasul pe loc, sunt destept dar fara minte, sunt bogatul fara bani...sunt perfectul imperfect ...sunt ceva si nu-s nimic.... pentru asta merit nota 4....imi dai tu o nota mai mare?

Sunt doar o umbră rece peste geamul îngheţat....

Viaţa este un labirint, iar la fiecare colţ dai de o persoană care prin ceea ce face, nu iţi permite nici măcar să şopteşti că viaţa nu e frumoasă. Se întâmplă aşa pentru că aceste persoane au un certificat de botez şi pentru că aşa le este lor dat să înţeleagă din Biblie. Te întâlneşti cu ele inevitabil chiar şi atunci când bucuria ţi-e surpată. Folosesc eternele clişee şi nu se opresc din discursul lor magnific care apasă mai greu ca şi presiunea atmosferică, atunci când înregistrează doar 670 mm pe coloana de mercur. Unele persoane întradevăr ştiu să te ridice, dar sunt pe cale de dispariţie iar altele care doar cred că ştiu cum să te ridice sunt în plină expansiune. Tragedia însă nu se petrece atunci când ajungi la cunoştiinţa asta, ci atunci când persoana pusă în capul locului să te ridice, te poartă prin tunelul confuziei, lăsându-te cu un gust amar şi cu o durere mai mare în suflet. Am resimţit asta din plin atunci când m-am decis să-L urmez pe Dumnezeu. Prietenii mei, nepocăiţi, cu care împărtăşeam atât cea mai acută bucurie cât şi cea mai cumplită tristeţe, prietenii în faţa cărora istoria vieţii mele nu reprezenta nici un mister, mi-au demonstrat pentru prima oară cât de instabil e omul. Am trecut în tabăra celor care-l au pe Dumnezeu cu ei iar cei mai mulţi se aseamănă cu prietenii mei. Nu în aspectul exterior, pentru că ei nu fumează, nu au cercei sau tatuaje, merg la biserică, citesc Biblia, ci în aspectul interior. Oameni cu inimă dar cu inimă de piatră. Aşa i-am simţit eu...şi aşa sunt şi eu când sunt condus de o râvnă prea mare şi de-o inconştienţă "nevinovată". Nu mai scriu nimic pentru că n-aş vrea să întistez pe nimeni. Spun doar că:

Îmi pare rău pentru toţi aceia pentru care nu am fost o mângâiere...şi îmi pare rău pentru toţi aceia care nu mi-au fost o mângâiere.