Scump moment de rugăciune; eşti mai mult decât o amintire de scurtă durată

Să vezi şi să nu crezi...

Azi am privit soarele şi m-am minunat!!! E incredibil de tare, nu era mai incandescet ca altădată dar era aşa de mareeee, mult mai mare decât îl văzusem vreodată....oau..soarele ăsta de azi, s-a coborât mai jos ca de obicei, aproape că atingea pământul. M-am uitat la soare şi aş fi vrut să-i fac o poză ca sa îmi aduc aminte de splendoarea respectivă...dar nu avem la mine aparatul foto...aveam doar "rds-ul" şi am zis că nu merită ca minunatul soare să fie fotografiat cu o cameră de 1.3 megapixeli. Iar acum când stau acasă..tare mult mi-ar fi plăcut să am imaginea pentru a medita la cât de mare este Dumnezeu.....dar; ghinion, nu mai am nici o imagine, am doar o mică amintire despre soare...soarele care a ales ca în după-masa zilei de sâmbătă să mă uluiască de marea Măreţie a Creatorului. Amintirea asta mi se va şterge ....dar dacă aş fi avut imaginea, amintirea despre Creator ar fi fost materializată la fiecare vizionare a imaginii. Mă gândesc că ar trebui să invaţ ceva din chestia asta....şi mi-am dat seama că la fel mi se întâmplă şi în lumea efectiv reală....
Nu sunt in stare să pun pietre de aduceri aminte în locurile unde l-am întâlnit pe Dumnezeu, şi mă mir că imi vine greu să mă rog mai des, şi s-o fac cu încredere...pentru că amintirile despre noi (eu împreună cu El)...sunt mai emancipate, diferit de ceea ce credeam eu....şi au toată autoritatea să se ştergă din limitata mea memorie.....şi din păcate des mi se întâmplă asta.
Dar Doamne.......oare numai mie să mi se întâmple aşa?