Şi pocăiţii râd câteodată.....

Zâmbetul va fii întotdeauna tăria mea!!! Şi nu reinventez psalmii când spun asta.
Ci dimpotrivă este cam riscant să rostesc aceste cuvinte pentru că unii si-au lăsat această virtute uitată pe la începutul istoriei lor, atunci când încă se jucau prin curte cu maşinuţe şi păpuşi. Este zâmbetul şi pentru oameni mari? Că eu personal nu-l văd aşa de des. Care să fie motivul? Chiar a părăsit Zâmbetul generaţia oamenilor care au probleme? Eu aş zice invers. Oamenii care au probleme nici nu vor să mai audă de zâmbet, că e mai confortabil să te lamentezi pană la infinit chiar şi fără motiv.
Este oare chiar greu să zâmbeşti? De ce ar fi aşa? Din cauza cui? Înţeleg că trebuie să existe loc şi pentru pauză. Nu trebuie să zâmbim mereu pentru că ne-ar durea-n obraji, dar trebuie să fim gata să o facem mereu, chiar dacă suntem parte a unei vieţi care promovează austeritatea ca fiind ingredientul necesar unei vieţi normale. Sunt lucruri care vor să ne fure zâmbetul,sunt duşmanii noştri. Pentru mine ele sunt lucrurile care subtil îmi fură personalitatea, sunt lucrurile care mă fac mai mic decât sunt în realitate, sunt lucrurile pe care le găsesc în mine şi sunt lucruri de la care nu m-astept la nimic bun. Sunt aşa de bine înrădăcinate în mine iar eu nici măcar nu le mai ştiu originea. Ele tresar pe neaşteptate la fel ca şi zăpada în mijlocul verii. Dar secretul stă în puterea lor. O putere mult prea infimă în contrast cu puterea zâmbetului. Uneori zâmbetul poate atinge locurile unde cuvântul n-are sens, dar noi am schimbat macazul. Vorbim pană ne doare gura (caz fericit dacă ne doare gura), iar când vine timpul să ne arătăm oameni dispuşi să zâmbească: "Ciu-ciu"!
Cu satisfacţie şi zâmbet a creat Dumnezeu totul ca la final să spună că tot ce a creat e perfect. Cu acelaşi zâmbet sclipitor S-a descoperit oamenilor. Cu acelaşi zâmbet ne schimbă şi pe noi din nou şi din nou în aşa fel încât atunci când îţi întorci faţa spre El te luminezi de bucurie şi: SURPRIZĂ nu ţi se umple faţa de încruntări, de riduri, de mohorâre sau de seriozitate..ci dimpotrivă nu ţi se umple faţa de ruşine. De ce nu zâmbeşti?Îţi las doar 2 motive...
1. Pentru că eşti ştirb sau...
2. Pentru că faţa ta e îndreptată spre alceva şi nu spre EL veşnicul purtător de zâmbet.