Sunt doar o umbră rece peste geamul îngheţat....

Viaţa este un labirint, iar la fiecare colţ dai de o persoană care prin ceea ce face, nu iţi permite nici măcar să şopteşti că viaţa nu e frumoasă. Se întâmplă aşa pentru că aceste persoane au un certificat de botez şi pentru că aşa le este lor dat să înţeleagă din Biblie. Te întâlneşti cu ele inevitabil chiar şi atunci când bucuria ţi-e surpată. Folosesc eternele clişee şi nu se opresc din discursul lor magnific care apasă mai greu ca şi presiunea atmosferică, atunci când înregistrează doar 670 mm pe coloana de mercur. Unele persoane întradevăr ştiu să te ridice, dar sunt pe cale de dispariţie iar altele care doar cred că ştiu cum să te ridice sunt în plină expansiune. Tragedia însă nu se petrece atunci când ajungi la cunoştiinţa asta, ci atunci când persoana pusă în capul locului să te ridice, te poartă prin tunelul confuziei, lăsându-te cu un gust amar şi cu o durere mai mare în suflet. Am resimţit asta din plin atunci când m-am decis să-L urmez pe Dumnezeu. Prietenii mei, nepocăiţi, cu care împărtăşeam atât cea mai acută bucurie cât şi cea mai cumplită tristeţe, prietenii în faţa cărora istoria vieţii mele nu reprezenta nici un mister, mi-au demonstrat pentru prima oară cât de instabil e omul. Am trecut în tabăra celor care-l au pe Dumnezeu cu ei iar cei mai mulţi se aseamănă cu prietenii mei. Nu în aspectul exterior, pentru că ei nu fumează, nu au cercei sau tatuaje, merg la biserică, citesc Biblia, ci în aspectul interior. Oameni cu inimă dar cu inimă de piatră. Aşa i-am simţit eu...şi aşa sunt şi eu când sunt condus de o râvnă prea mare şi de-o inconştienţă "nevinovată". Nu mai scriu nimic pentru că n-aş vrea să întistez pe nimeni. Spun doar că:

Îmi pare rău pentru toţi aceia pentru care nu am fost o mângâiere...şi îmi pare rău pentru toţi aceia care nu mi-au fost o mângâiere.