chestiutza

"Craciun fericit?" N-as zice!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Mon, 21 Dec 2009 18:13:00 +0000

Exista niste lucruri care ne fac sarbatorile fericite. Ele sunt dupa cum urmeaza:

Gripa porcina, globuri, drumuri blocate,cozonaci, reduceri de pret, aglomeratie, biserici mai pline,decembrie, familia se-aduna, petarde, se taie porcul, se face bradul, cadouri, colinde, zile libere,Craciun, frig, repetitii, gheata, ISUS, caciula, manusi, bucurie, iesle, aglomeratie,sarbatoare, n-ai loc de parcare, carnati, concerte, bomboane de brad, Mosul cu renii, bati covoare, haine noi,oboseala, sanie si lista e interminabila. Toate aceste lucruri au ca rezultat un simplu efect, pe care noi il numim: Craciun fericit!

Daca sunt sincer cu mine insumi, niciodata nu am avut un Craciun fericit. Si tind sa cred ca stiu de ce. In fiecare an e la fel pentru ca se repeta intocmai aceiasi istorie.

Hazardul incepe, o data cu Mos Nicolae si se termina pe la inceputul lui februarie, lasand in urma o fata palida a unei Sarbatori sterse care e “plina de Isus”.

Lista de mai sus prefiguraza Marea Sarbatoare cu Sarbatoritul ei izolat printre detalii. Desi e Singurul scris cu majuscule El e doar un detaliu. De aceea nu am avut inca un Craciun fericit. Pentru ca Isus nu e totul in aceste zile…e doar un detaliu. Are si El un timp special, aparte. Si acel timp il umplem adesea cu cateva clipe ritualice. Cateva colinde si rugaciuni.
Nu-mi doresc un Craciun fericit, imi doresc un Isus fericit! Si la fel va doresc si voua!

Suntem normali!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Fri, 27 Nov 2009 19:43:00 +0000

E duminica-n Oradea. E vreme buna si e dimineata. Tocmai m-am trezit si merg la biserica, pentru ca asa-i potrivit si asa-i pe la noi. Ajung acolo, ma-nchin ascult o predica buna si vin acasa. Trec cateva ore si iar am parte de acelasi program, e reluarea celui de dimineata. Iar m-am inchinat si am ascultat predica, ba chiar mi-am notat ideile-n carnetel. A fost fain, a fost liniste, a fost exact asa cum ne-am obisnuit, a fost perfect, fara cusur. Din nou acasa. E seara si linistit ma las adormit ca sa completez duminica, care e pe duca, insa nu pot adormi prea usor.
Ma gandesc la mai multe in mai multe culori. Ma gandesc ca maine e luni, ma gandesc ca azi a fost duminica. Ma gandesc la cat de frumos a fost la biserica si din pacate sunt nevoit sa ma gandesc ce ciudat e in biserica. Si gandindu-ma la asta somnul m-a parasit, pe buna dreptate.
Cum m-as putea culca linistit stiind ca in biserica mea predomina un spirit comod al lipsei de viata? Si nu ma refer la faptul ca nu exista oameni pocaiti in biserica mea, nici la faptul ca biserica mea e plina de metehne si ca e vai si amar! Nu, nu spun asta. Ce vreau sa spun doar e ca atat biserica mea cat si cele mai multe, au devenit locuri dubioase. Extrem de dubioase insa numai in ceea ce priveste nebunia.
E foarte mult calm, totul e moderat, nimic nu e in exces si nimic nu e prea mult. Ne rugam in liniste, cantam in liniste, predicam in liniste iar mai apoi traim in liniste. Iar in conditia asta, nu mai ramane sa intreb decat aceasta simpla intrebare: Unde ne sunt Nebunii?
Oare ce s-a intamplat cu ei? Ce s-a intamplat cu ei, oameni care-s nebuni pentru Cristos!? Oameni care nu ar putea suferi chinul sederii la un program de biserica fara sa iasa din tipare. Nebunii aceia, care nu s-ar multumi cu cateva rugaciuni politicoase si scurte rostite in soapta. Oameni care nu s-ar multumi sa cante 4-5 cantari fara sa le ia inima foc fiind plini de pasiune, fara sa n-atinga cerul. Oameni care nu se multumesc sa asculte adevarul si sa nu tresalte intr-o multime de "amin-uri". Unde sunt acei oameni?....Unde?
Cel mai probabil le-am tratat nebunia. Printr-o barfa, prin ranchiuna, prin exces de calm, prin repudiere si ca sa fim si spirituali chiar si prin Scriptura. I-am educat si cu siguranta i-am linistit.
Nebunii pe care ar fi trebuit sa ii avem au murit odata cu spiritualitatea noastra tihnita, odata cu glasurile noastre linistite, odata cu viata noastra, compromisa. Noi le-am taiat aripile, si tot noi le-am sapat mormintele.
Azi nu mai avem nebuni, azi nu mai exista nebunie! Totul a revenit la normal.
"Crestinul e normal pentru Cristos!"

Despre un mar...

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Fri, 20 Nov 2009 07:55:00 +0000

Orice infrangere, orice alegere proasta precum si orice lucru de care mi-e rusine are conotatii enigmatice si de multe ori stau la capataiul disperarii, neghiob fiind, punandu-mi eterna intrebare: De ce?
De ce am ajuns aici, de ce azi cand mi-e lumea mai draga m-am prostit, de ce e asa greu precum si cele 1001 de "de ce-uri" care-mi strabat creierul cu o viteza spulberatoare m-au facut sa fiu o ca un mar stricat. Arat "rumenos" dar sunt pe deplin stricat. Daca te-ntalnesc iti zambesc, dar dupa ce-ai plecat cerul mi se-ntuneca si ma-ntalnesc iar cu "De ce-ul"! Insa ziua de azi e cu totul deosebita. A venit in sfarsit vremea sa iti spun ca m-am saturat sa ma tot intreb de ce? si oarecum sunt fericit de aceasta saturatie pentru ca in sfarsit pot sa respir aerul fara a mai avea teama ca va veni ziua cand nu-l voi mai respira. Nu mai sunt nevoit sa indur paranoia vietii in pacat, pentru ca orice am infaptuit rau, orice lupta pierduta, oricat de aproape as fi fost de apostazie, orice grozavie care nu a fost conform voii suverane a lui Dumnezeu, isi gaseste solutionarea in Har.
"Harul este pretutindeni", atat in casele celor mari cat si in colibele celor saraci. El este in apropierea Papei dar si in apropierea mea, il cauta atat pe cel emfatic cat si pe cel mai smerit, el este atat pentru pentru Simon fariseul, cat si pentru femeia pacatoasa, harul este peste tot si pentru toti. Nu exista culme pe care sa n-o atinga si nu exista prapastie pe care sa n-o umple. "Este ca apa, se scurge pana in cele mai adanci locuri"...
Iar acum nu ma mai intreb de ce? intocmai pentru ca stiu ca toate durerile mele, toata disperarea mea, toate pacatele mele nu reprezinta altceva decat locuri in care Harul se-nmulteste si locuri in care candva Harul se va arata ca fiind mult mai uimitor. Iar atunci cand el va straluci eu voi deveni un mar perfect!

Prea Obosit...!?

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Tue, 10 Nov 2009 15:08:00 +0000

Stropi de ploaie bat in geam si m-apuca somnul. E trecut de-amiaza si toata ziua fara nici cea mai scurta retentie am carat in brate intelectul inca viu al oamenilor trecuti prin viata, al celor raposati. Chiar si acum privesc ca un nauc, inspre un titlu de carte, si mai cu seama inspre autorul ei. Nu stiu multe depre el, dar stiu ca Biblia mea a fost tradusa prin munca sa. Pe coperta-i apare chipul si gandurile mele iau o directie interesanta. Ma gandesc ca e tarziu si n-are rost sa meditez la dansul. Ma gandesc deasemnea ca vremurile lui sunt apuse. Ma gandesc ca el era erudit si ma gandesc ca-i chipes. Ma gandesc la viata lui iar intr-un final ma gandesc ca ma gandeam sa nu meditez la viata lui.
Mai stau o clipa si privesc atent. E Bizar. El zambeste iar eu mi-s mohorat. El pare plin de viata dar eu sunt trudit. El a tradus biblia dar eu o nesocotesc. El e mort dar eu sunt viu. El e o legenda iar eu sunt o umbra...
Se coboara nelinistea-n viata mea. Ai putea spune ca sunt putin mai trist ca-nainte iar ploaia de afara s-a-ntetit. Cred ca merg acasa. Nu mai scriu ca n-are sens. Nu ma bat c-o poza. Cred ca prefer din nou sa fiu poltron. Pana la urma el e Dumitru Cornilescu iar eu sunt doar Florin Berches. Pana la urma el se odihneste iar eu sunt prea obosit!

Maestrul!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Thu, 08 Oct 2009 08:17:00 +0000

Iata-ne ajunsi bine de tot. Avem ce manca, ne imbracam cu haine scumpe!Buzunarul nostru este surd la cuvintele deznadajduitoare rostite in gura mare peste mapamond cu atata resentiment, de cei care cu adevarat resimt criza. Totul este in regula, suntem coplesiti. Ceva ne-a cucerit pe deplin fiintele fara sa-l simtim. A venit la noi candva, intr-o data anonima, ajutand deplin la indepartarea stilului de viata deprimant. Din oameni ursuzi, am devenit mandri ca avem cu ce!
Suntem cuceriti, si avem o stare de bine, suntem cuceriti si viata ne surade. Ne-am atins scopul la care nici nu visam, calcam pe un taram strain, si ne-am lasat cuceriti de un gand care promite din ce in ce mai mult. Din pacate gandul acesta este supus legii gravitatiei mai mult ca orice corp solid existent in chimia noastra. Gandul acesta ne da aripi de carton si ne inalta atat de sus incat sa nu ne fie greu sa revenim din nou pe pamant. Gandul acesta pe care o sa-l numesc "Maestrul", isi cunoaste bine meseria. Ne indulceste cu aroma mizera a lacomiei, si ne face sa ne daruim unei cauze cu totul si cu totul nepotrivita pentru cei a caror inima poarta pecetea REGELUI. Suntem momiti, cu ceea ce ne place. Stie ca ne dorim Paradisul iar Maestrul vrea sa ni-l ofere de pe acum. Visele noastre devin realitate in mana Maestrului. Ne-a cuprins si ne sterge din memorie cuvintele divine ale Scripturii: "Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos."
Nu spun ca suntem bogati, pentru ca nu suntem. Ba dimpotriva azi, munca ne deshidrateaza, facturile ne coplesesc, ingrijorarile ne ucid pe dinlauntru si cu toate acestea Maestru inca domina gandirea noastra. Nu ne mai dorim cerul ne dorim pamantul, fie ca este uscat fie ca este fertil! Nu-L mai cautam pe Rege, ne punem bine cu Maestrul! Nu ne mai consumam pentru Imparatie, ne consumam pentru orice altceva! Nu suntem interesati strazile de aur, pentru ca ne-am obisnuit cu gropile. Nu ne e bine dar nu ne e rau.

Neputinţă!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Mon, 28 Sep 2009 13:57:00 +0000

Universul e plin de stele, cerul e plin nori, marea e plină de peşti iar pământul e plin ...plin de dă peste el, plin de tine. E târzie toamna, şi dar tu ai venit prea devreme. Afară e cald, dar tu'mi aduci frigul. Mi'e bine dar tu'mi faci rău. În general, mi'e uşor dar cu tine mi'e greu. Sunt vesel dar tu mă'ntristezi...sunt puternic dar tu mă slăbeşti de putere. Sunt sănătos dar tu'mi aduci boală. Iubesc dar tu mă'nveţi să urăsc, trăiesc dar tu'ţi doreşti să mor, sunt curat dar tu arunci cu gunoi în mine, sunt al lui Cristos....dar tu? tu cine esti?

Singurătatea, victimă sigură!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Wed, 26 Aug 2009 19:30:00 +0000

M-am văzut stingher şi n-arătam bine deloc. Purtam aceleaşi haine şi aveam aspectul unei ruine. Cu inima stăteam normal, stau bine cu tensiunea iar ea şi-a păstrat ritmul obişnuit, însă spiritul care sălăşuise în mine era ciudat şi era diferit. Spun ca era ciudat pentru că un astfel de spirit îl găseşti de obicei expus des pe Pro Tv, mai cu seamă pe la ora cinci. Mintea mea, care părea cândva de neclintit, într-o clipită s-a întunecat. Tocmai imi amintisem ceva. Mi-am amintit că nu am fost niciodată ceva, ca să am vreo pretenţie. Mi-am amintit că nu am făcut niciodată ceva care să mă facă demn de o răsplată. Şi m-am aruncat în abis. Trecusem în grabă peste pragul disperării şi năucit că mie, cel mai sceptic ditre sceptici, mi s-a intâmplat asta, mi-am zis într-un urlet lăuntric, aşa încăt să audă toată firea, ba chiar toată anatomia lui Flo:
- "Degeaba!".
Asta mi s-a părut mie ciudat. Dar ce mi s-a părut, ca fiind diferit la acest spirit, este faptul că era mult mai slab ca şi un Altul, despre care Isus ne spunea că este Mângâietorul. Spiritul singurătăţii mele a început să pălească odată cu glasul calm şi plin de pace, divin de altfel, a Celui care-L face gelos pe Atotputernicul Ziditor. M-am bucurat că L-am auzit şi strig la maxim cu literele mari:
ŞI LA TINE SE POATE!!! .........Doamne Ajută

Oare?

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Wed, 05 Aug 2009 15:01:00 +0000

Daca pot numara stelele inseamna ca pot sa-mi numar si faradelegile. Daca pot cunoaste viitorul inseamna ca imi pot cunoaste si nepotii. Daca stiu ca am fost creat de un Dumnezeu perfect inseamna ca stiu cum sa functionez perfect neavand nici cea mai mica o meteahna. Daca pot intelege iubirea inseamna ca pot iubi pe oricine. Daca stiu cine sunt inseamna ca stiu ce sa fac. Daca stiu doar sa traiesc, inseamna ca nu stiu sa mor. Daca pot stii cand se termina totul inseamna ca stiu totul.
DACA STIU CA NU STIU NIMIC VOI CUNOASTE TOTUL! Iar daca stiu cine sunt cu adevarat in Dumnezeu …viata mea s-ar schimba!

Doua la zece mii....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Wed, 24 Jun 2009 16:58:00 +0000

Da in sfarsit i/am vazut si eu. Aprigi cu ridurile dinstinse pe frunte, provocati de un spirit de descordie, plini de semnele rudimentare ale infamiei, se iau de bietul batran ce/si taraste dupa el toiagul de spirjin.
Eram la distanta, dar asta nu m-a impiedicat sa aud dialogul purtat intre cele doua clase sociale, o adevarata cacealma. Partinitii erau ei, care fac parte din tezaurul de noroiala a culturii tot mai aproape de salbaticie. Erau mai tineri, si fara sa exagerez tindeau spre obezitate. S/au apropiat de fragilul om, un client fidel al batranetii, si au inceput sa persifleze intreaga experienta de viata si bunul gust al omului tacut si suav.
Cel mai tare dintre ei, cel cu basca intoarsa se apropie de omulet si manat de o perfidie cuprinzatoare, il intreaba ce citeste. Calm, plin de inspiratie, cu bunele maniere de rang inalt, omul ii raspunde cu finete: "BiBlia fiule!".
- Biblia!??? Da ce te/a apucat nene? nu ai bani de ziare si citesti Biblia?
Batranul om, inspira adanc, schiteaza un zambet si citeste in continuare. Despotul trupei, isi cheama turma langa el si ii pune o a doua intrebare omului incaruntit de zile:
- Tataie, da te platesc pocaitii aia daca citesti Biblia? Da..cat iti dau?
Batranul abia acum isi da ochelarii la o parte si inchizandu-si Biblia raspunde:
-In primul rand citesc Biblia pentru ca imi place, iar in al doilea rand ceea ce primesc eu citind aceasta carte, nu se poate masura in bani!
- Ce primesti tataie? Ajutoare?...
Profund marcat de incompetenta tanarului, batranul ii raspunde clar ca sa inteleaga.
- Fiule scump,Intelepciunea care-ti lipseste tie....!!!

Concluzie: persoane ca tanarul le gasesti la orice pas, dar persoane ca batranul le gasesti doua la zece mii

s-au afisat rezultatele.....:-(

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Tue, 16 Jun 2009 21:19:00 +0000

de data asta ma opresc fatza in fatza cu fiinta mea si imi dau nota. arunc o privire peste trupul parca istovit, si nu pot decat sa realizez cu stupoare ca acel trup inca mai se freamata avand bateriile pline, fara sa-si fi depasi termenul de valabilitate. traiesc ambiguu dar nu as fi vrut sa fie asa, la fel cum nu as fi vrut ca pe factura de curent sa apara o cifra cu mai multe zerouri, decat marele zer0 din buzunarul meu...
dar sa revin la mine, o fiintza care respira firesc acelasi aer pur care ne e dat de Dumnezeu, si o fiintza care respira putoarea pacatului, ce pare-mi-se ca e mai izbitor ca niciodata.
am propria-mi identitate, dar am si propria-mi masca, traiesc curat dar cine a ajuns desavarsit si sa nu mai greseasca?
sunt omul drept care se instramba tot mai tare, sunt omul iubirii de semen dar si omul brafirii aceluiasi semen, sunt tipul din biserica dar si tipul din lume, sunt tipul ideal dar si tipul idiot, sunt punctual, dar mai ales zabavnic....
sunt tare cand sunt slab, stau in fatza da-s printre ultimii, alerg si bat pasul pe loc, sunt destept dar fara minte, sunt bogatul fara bani...sunt perfectul imperfect ...sunt ceva si nu-s nimic.... pentru asta merit nota 4....imi dai tu o nota mai mare?

Sunt doar o umbră rece peste geamul îngheţat....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Tue, 28 Apr 2009 13:02:00 +0000

Viaţa este un labirint, iar la fiecare colţ dai de o persoană care prin ceea ce face, nu iţi permite nici măcar să şopteşti că viaţa nu e frumoasă. Se întâmplă aşa pentru că aceste persoane au un certificat de botez şi pentru că aşa le este lor dat să înţeleagă din Biblie. Te întâlneşti cu ele inevitabil chiar şi atunci când bucuria ţi-e surpată. Folosesc eternele clişee şi nu se opresc din discursul lor magnific care apasă mai greu ca şi presiunea atmosferică, atunci când înregistrează doar 670 mm pe coloana de mercur. Unele persoane întradevăr ştiu să te ridice, dar sunt pe cale de dispariţie iar altele care doar cred că ştiu cum să te ridice sunt în plină expansiune. Tragedia însă nu se petrece atunci când ajungi la cunoştiinţa asta, ci atunci când persoana pusă în capul locului să te ridice, te poartă prin tunelul confuziei, lăsându-te cu un gust amar şi cu o durere mai mare în suflet. Am resimţit asta din plin atunci când m-am decis să-L urmez pe Dumnezeu. Prietenii mei, nepocăiţi, cu care împărtăşeam atât cea mai acută bucurie cât şi cea mai cumplită tristeţe, prietenii în faţa cărora istoria vieţii mele nu reprezenta nici un mister, mi-au demonstrat pentru prima oară cât de instabil e omul. Am trecut în tabăra celor care-l au pe Dumnezeu cu ei iar cei mai mulţi se aseamănă cu prietenii mei. Nu în aspectul exterior, pentru că ei nu fumează, nu au cercei sau tatuaje, merg la biserică, citesc Biblia, ci în aspectul interior. Oameni cu inimă dar cu inimă de piatră. Aşa i-am simţit eu...şi aşa sunt şi eu când sunt condus de o râvnă prea mare şi de-o inconştienţă "nevinovată". Nu mai scriu nimic pentru că n-aş vrea să întistez pe nimeni. Spun doar că:

Îmi pare rău pentru toţi aceia pentru care nu am fost o mângâiere...şi îmi pare rău pentru toţi aceia care nu mi-au fost o mângâiere.

Numai despre El!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Thu, 16 Apr 2009 14:00:00 +0000

Şi a fost ieri şi este azi. Parcă aş trăi într-un film serial, plictisitor difuzat la ora amiezii. Totul e aşa monoton încât până şi mirosul trandafirilor e greu, iar răsăritul dimineţii apare-n scenă fără nimic nou. Mă aflu în mijlocul tristeţii căutând cu disperare ceva mai sublim decât asprimea de care dă dovadă chiar şi timpul care devine tot mai apăsat, căutând să mă lipsească de mine însumi. Cum să mă bucur intr-o atmosferă neputincioasă, aproape sterilă în a-mi aduce iar bucuria?
Privesc in jur şi caut cu meticulozitate in profunzimea sufletului prietena-mi fidelă în astfel de situaţii:Speranţa! O caut dar iată că m-a părăsit...nu se simte bine să fie parte a inimii mele şi nu e de condamnat. Încerc des să îmi ridic privirea în sus, căutând să mă imbărbătez dar de fiecare dată povara din suflet mă menţine pe poziţii, impietrit şi gol. Aş vrea să cred că cineva face o glumă proastă...dar acesta este realitatea reală din viaţa mea. Se pare că mie îmi este dat să descopăr înţelesul a unei poveşti de neînţeles. Greşelile m-au adus aici. Greşeli pe care le puteam evita dacă îmi foloseam acel gram de înţelepciune sălăşuit mai de demult în fiinţa mea. Am crezut că fericirea vine odată cu păcatul şi m-am înşelat. Altceva avea să vină odată cu păcatul..şi anume spiritul arhaic al putreziciunii. Îmi ia ceva timp, până să realizez că am un Prieten care este peste limita imposibilului şi-L chem să vină degrabă....cuprins de sfială mă pun la sfat cu preaiubitul meu Prieten, Logosul Divin şi îi respir cu smerenie cuvintele care mă îndeamnă să imi caut sprijin in Dumnezeu. Singurul care ar putea să mă reînoiască pe deplin. Dar inainte de a putea spune primul cuvânt, Dumnezeul meu mă ia la piept făcând semn să tac.......cu milă îmi zice iar, pentru a mia oară cât de mult mă iubeşte iar mai apoi mă cufundă în belşugul de har scriind în dreptul meu:Iertat . Eu ca om imperfect iată că aveam să fiu încadrat într-un peisaj perfect, plin de culoare, plin de Dumnezeu. Ilogic dar adevărat am primit din nou şansa de a fii un om mai bun!
Copleşit de măreţia iubirii Sale nu pot decât să te chem şi pe tine coleg de suferinţă la Dumnezeul care te caută cu dor chiar şi atunci când, lumea ta e asediată de vinovăţie. Vino..

Cezari ai lumii evanghelice!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Wed, 04 Mar 2009 18:31:00 +0000

Aleargă, se trudesc, transpiră şi aşteaptă cu sufletul la gură să fie admiraţi, adoraţi şi fără să o recunoască chiar idolatrizaţi. Ei sunt oamenii a căror viaţă plină de armonie, a prins conturul unui maraton, unde marele premiu constă intr-o deplină satisfacţie de sine. Filosofia lor de viaţă se rezumă la un singur cuvânt din 10 litere; COMPETIŢIE! Cel mai bun nu este cel care are coatele lungi şi rapide ci este cel care s-a hranit bine din butoiul lăcomiei. Vor totul cu orice preţ. Pentru aceşti oameni nu mai contează cine i-a ridicat, pentru că şi-au uitat fără remuşcări trecutul şi stângăciile de altădată. Un rol important în viaţa acestor oameni îl ocupă comparaţia. Ei au trecut de mult pragul în care erau porecliţi pe bună dreptate "novicii". Se află la înălţime şi cu cât eşti mai sus cu atât "pute mai tare". Pivesc la cei de jos cu mult dispreţ şi consideră că au dreptul să calce peste orice inimă sinceră care are îndrăzneala să anunţe că o bârnă tocmai şi-a facut adopost bun la ei in ochi. Imuni şi intangibili poartă sub aspectul unei false modestii un soi de zâmbet, care pătrunge orice suflet.Am un gust amar când mă gândesc că ei sunt aproape de mine. Aş vrea să fiu imun dar sunt prea slab. Acesta e timpul lor, şi nu-şi dau seama că n-o să dainuească veşnic. Se lasă inspiraţi de un spirit de nemurire care-i fac fără să-şi dea seama oameni morbizi în ceea ce priveşte adevărata spiritualitate. Au impresia că sunt ceva dar nu sunt nimic mai mult decât un colos de putregai. Ghinionul lor este că oricât de tare s-ar umfla în pene înaintea oamenilor, Dumnezeu îi cunoaşte iar acest lucru mă mângâie. Personal pentru că şi eu mă confrunt cu tentaţia de a mă afirma în modul în care o fac ei, aleg să nu îmi doresc să ajung ca ei: Un "erou" al omenirii dar un prefăcut înaintea cerului. Doamne ajută!!!

how can you die for Me?

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Mon, 02 Feb 2009 16:42:00 +0000

dacă eşti curios apasă click....

Şi pocăiţii râd câteodată.....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Sun, 01 Feb 2009 09:38:00 +0000

Zâmbetul va fii întotdeauna tăria mea!!! Şi nu reinventez psalmii când spun asta.
Ci dimpotrivă este cam riscant să rostesc aceste cuvinte pentru că unii si-au lăsat această virtute uitată pe la începutul istoriei lor, atunci când încă se jucau prin curte cu maşinuţe şi păpuşi. Este zâmbetul şi pentru oameni mari? Că eu personal nu-l văd aşa de des. Care să fie motivul? Chiar a părăsit Zâmbetul generaţia oamenilor care au probleme? Eu aş zice invers. Oamenii care au probleme nici nu vor să mai audă de zâmbet, că e mai confortabil să te lamentezi pană la infinit chiar şi fără motiv.
Este oare chiar greu să zâmbeşti? De ce ar fi aşa? Din cauza cui? Înţeleg că trebuie să existe loc şi pentru pauză. Nu trebuie să zâmbim mereu pentru că ne-ar durea-n obraji, dar trebuie să fim gata să o facem mereu, chiar dacă suntem parte a unei vieţi care promovează austeritatea ca fiind ingredientul necesar unei vieţi normale. Sunt lucruri care vor să ne fure zâmbetul,sunt duşmanii noştri. Pentru mine ele sunt lucrurile care subtil îmi fură personalitatea, sunt lucrurile care mă fac mai mic decât sunt în realitate, sunt lucrurile pe care le găsesc în mine şi sunt lucruri de la care nu m-astept la nimic bun. Sunt aşa de bine înrădăcinate în mine iar eu nici măcar nu le mai ştiu originea. Ele tresar pe neaşteptate la fel ca şi zăpada în mijlocul verii. Dar secretul stă în puterea lor. O putere mult prea infimă în contrast cu puterea zâmbetului. Uneori zâmbetul poate atinge locurile unde cuvântul n-are sens, dar noi am schimbat macazul. Vorbim pană ne doare gura (caz fericit dacă ne doare gura), iar când vine timpul să ne arătăm oameni dispuşi să zâmbească: "Ciu-ciu"!
Cu satisfacţie şi zâmbet a creat Dumnezeu totul ca la final să spună că tot ce a creat e perfect. Cu acelaşi zâmbet sclipitor S-a descoperit oamenilor. Cu acelaşi zâmbet ne schimbă şi pe noi din nou şi din nou în aşa fel încât atunci când îţi întorci faţa spre El te luminezi de bucurie şi: SURPRIZĂ nu ţi se umple faţa de încruntări, de riduri, de mohorâre sau de seriozitate..ci dimpotrivă nu ţi se umple faţa de ruşine. De ce nu zâmbeşti?Îţi las doar 2 motive...
1. Pentru că eşti ştirb sau...
2. Pentru că faţa ta e îndreptată spre alceva şi nu spre EL veşnicul purtător de zâmbet.

2009!?...Păi.....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Fri, 09 Jan 2009 14:55:00 +0000

Şi-a mai trecut un an. Şi-am trecut şi eu cu el. Nu ştiu daca sunt mai bun ca şi în anul care a trecut. Nu ştiu dacă trecerea în 2009 m-a transformat într-un alt om, aşa cum mi-a fost dat să îi aud pe foarte mulţi în aceasta perioadă: "...în 2009 o să Îl caut mai mult pe Dumnezeu, în 2009 o să mă rog mai mult, în 2009 o să citesc"! De mine se pare că nu s-a agăţat această filozofie a celor mai mulţi măcar că ea este una bună. Nu compătimesc pe nimeni, nici măcar pe mine. Sunt uimit că am ajuns aici şi nu pot decât să stau fascinat de inima Celui care mi-a mai bifat pe calendarul vieţii încă un început de An. N-am fost mânat în aceste zile de o bucurie excesivă...ci am preferat să înteleg că lupta cu păcatul a rămas la fel de acerbă, diavolul este la fel de perfid, iar slabiciunea mea a rămas tot slabiciune. În schimb mi-am zis că n-ar fi rău să capăt oleacă de înţelepţire de pe seama trecătului de ani.(citiţi " Înţelepciunea trecutului" de pe blogul lui darius)
Anul 2008 este deja o filă de istorie. N-o să mai trec niciodată pe acolo. Falimentele au rămas falimente, bucuriile au rămas bucurii...totul s-a imortalizat odată cu acul de ceasornic care a notat prima secundă a anului aducător de vindecare şi de speranţă: 2009.
Predici, sfaturi, mărturii, colinde, şi bradul au avut fiecare un mesaj frumos şi valid pentru viaţa mea de creştin declarat. Dar ca şi o ambiţie "egoistă" personală mi-am zis că vreau mai mult. Şi o lecţie importantă am găsit-o tocmai în revederile cu cei dragi.
Oare...numai mie mi se înfierbântă inima de dor după tata, mama şi fraţii mei atunci când nu îi văd o perioadă lungă de timp? Nu e aşa că atunci când ne revedem ceva din noi explodează (zâmbete, "hug-uri", uneori chiar lacrimi) întocmai pentru că ne revedem cu cei plecaţi de mai multă vreme.
Am nădejdea că voi experimenta o bucurie incomparabilă atunci când Cel plecat să-mi pregătească un loc va veni şi nu va mai fi la "distanţă" o veşnicie. Ei bine dacă e ceva ce mi-am propus în 2009 acel ceva se rezumă la a-L aştepta şi la a-mi fi drag, drag, drag, de ISUS. Nu mai mult ca în 2008 ci mai mult ca ieri....şi tot aşa pentru tot anul 2009.

Ninge....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Mon, 08 Dec 2008 22:12:00 +0000

se apropie Craciunul...viata pare sa se ambaleze parca mai tare in zilele astea. Devenit un fenomen clasic nesurprinzator, craciunul este acel fenomen care duce in carca o gramada de stres, oboseala, bataie de cap...si in cele din urma cadourile care au rolul de a cosmetiza toata aceasta nebunie in asa fel incat sa credem ca craciunul este un motiv real de bucurie. chiar daca inca nu am avut prilejul sa simt temperatura specifica de decembrie si sa-mi inghete nasul, sau nu am fost privilegiat sa imi las mainile sa fie racorite de vre-un bulgare de zapada am reusit sa observ cu atata usurinta acea ninsoare timpurie...a minciunilor!!!in lumea mea de ceva timp incoace in vremea craciunului ninge cu mincuni. Aici in lumea mea se asterne un strat "proaspat" de incertitudine si de confuzie. cum as putea sa nu fiu astfel? Brandul predominant este este Merry Christmas adica Craciun fericit si numai daca nu apartii din specia homo-sapiens nu ai cum sa observi paradisul creat special pentru aceasta perioada de sfarsit a anului 2008. Un paradis in care domina falsul si care este plasmuit cu atat cap de cei care traiesc iluzia sarbatorii. zambetele de pe ambalajele de la Coca Cola si toate celelalte ofera lumii o panorama a linistii si a unei vieti colorate, chiar daca se intampla asta numai pentru o perioada scurta de timp. N-am vazut inca nici un Mos Craciun care sa deteste craciunul sau care sa nu zambeasca. mie mi-e clar ca in lumea din jurul meu oamenii zambesc si asta nu e un lucru rau. Cum sa nu ai motive de a zambi cand stii sigur ca o sa primesti un cadou, cand stii ca o sa ai parte de o masa copioasa in seara de craciun, cand stii ca o sa ai vacanta sau concediu, cand stii ca este sezonul in care te poti imbata, sezonul in care nu esti tras la raspundere pentru orice lucru, cand toleranta celor din jur e atat de dulce...cum sa nu zambesti cand tu si eu am asteptat cu atat nerabdare aceasta sarbatoare..o sarbatoare a noastra, o sarbatoare a omului. Si aici mi se pare ca este buba de craciun. Luna decembrie e o luna a noastra, o luna a ingrasarii noastre fizice. Decembrie este o luna a preocuparii fata de noi. si poate ca imi vei zice ..si ce e rau in asta?
Nu vreau ca cele scrise sa fie o acuza pentru nimeni, vreau doar sa fie un gand care sa ne provoace sa meditam la modul in care vom aborda Sarbatoarea... Daca suntem onesti cu noi insine putem sa spunem fiecare ca cu greu reusim sa facem diferenta intre spiritul perfid al lumii, care ne indruma la a fi cat mai egoisti, sau spiritul Iubirii al TAtalui Divin. Suntem pusi sa cantarim lucrurile si sa ne decidem de partea cui suntem...vom alege sa fim umili, iubind si daruind celor din jurul nostru ce avem... o imbratisare si un zambet cald.
Sau vom alege sa zambim fara a tine cont de nimeni si de nimic in asa fel incat dupa Craciun sa putem spune: "Ce bine m-am simtit!!! mai vreau o tura..."
In urma sa ramanem indemnati de Scriptura:

"Sa aveti in voi gandul acesta, care era si in Hristos Isus:
El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totus n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu,
ci S-a desbracat pe sine insus si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor." AMIN

despre noi!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Sun, 30 Nov 2008 15:14:00 +0000

O lume a perfecţiunii, o lume a purităţii, o lume a bucuriei nesfârşite, o lume a împlinirilor, o lume a păcii, o lume a siguranţei...o lume a lui Dumnezeu.O lume pe care mi-am dorit-o şi o lume în care, cândva mai demult am decis să trăiesc. Ei bine această lume, pare să fi ajuns o lume a imposibilului chiar dacă mă numesc creştin. Această lume este o amintire gata să fie stearsă, este o lume dărăpănată. Şi asta nu pentru că nu mai cred în El, nu pentru că nu stiu că El mă iubeşte enorm, nu pentru că am hulit împotriva Duhului Sfânt, nu pentru că am incetat să visez, să lupt, nu pentru că mi-am îngropat speranţa, nu pentru că mi-am pierdut mântuirea....nu, nu pentru acestea. Lumea lui Dumnezeu e o lume a imposibilului întocmai pentru că prefer să traiesc facil în viaţa care mi-a fost oferită şi pentru care merită să dau ce pot eu mai bun. În sens practic aş putea spune că există un paradox în creştinismul pe care îl trăiesc şi pe care îl văd în jurul meu. Spun că iubesc când de fapt îmi permit să şi urăsc, spun ca mă sacrific când de fapt iubesc confortul, afirm că lupt dar eu bat în retragere, spun că sunt tare dar de fapt sunt slab, spun că-s fericit dar de fapt trăiesc fericirea doar în reprize, şi câte nu mai spun...Am ajuns să imi dau seama că oricând o stare ciudată se poate înfiltra lejer, subtil în inima mea. Această stare este normală, în sensul că se practică peste tot unde există creştini. Nu e ceva boombastic, pentru că e o taină ascunsă a inimilor noastre...
şi anume ...azi în minunatul secol 21 purtăm această "virtute" atât de discret încât am uitat-o acolo în inima noastră....Suntem oamenii care astăzi nu ne regăsim tăria de a recunoaşte adevărul despre noi înşine. "I'm perfect" e sloganul sub care cei mai mulţi ne gasim adăpost.Ne permitem chiar să spunem că trăim când de fapt suntem morţi! Dar....:

"Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: "Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui."
Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul."

...tu si eu & noi si voi....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Fri, 28 Nov 2008 21:06:00 +0000

se cade de cuviinta sa imi las total descoperit gandul care m-a pandit in ultimele zile.eh, s-ar putea sa nu ti se para ceva nou, ba dimpotriva ai putea fi obisnuit cu acest fenomen, care se tine scai dupa orice specie poreclita azi cu numele de Om. ce este omul? ma intreb cu un semn mare de intrebare la final...
si pentru a sti ce e omul, n-am alta alternativa decat sa ma uit in oglinda si sa analizez fiintza reflectata cu meticulozitate.Si daca ma uit de jos in sus observ 2 chestii lungi de aprox un metru, apoi o adunatura compacta de elemente de diferite nuante..iar la final un turn de control bine intemeiat pe colosul de carne.
hmmm....asta-i omul? daca asa pot sa explic ce este omul inseamna ca soarele se invarte in jurul pamantului si nu invers. Perspectiva mea asupra omului nu e buna....
trebuie sa fie ceva mai mult! ok..fac altceva. ce este omul? si ma uit in buletin:
Un nume si un prenume, un cod si niste date, o localitate ...si o poza. In concluzie omul este privlegiat , cu o caracteristica nobila, si anume el poate fi citit de oricine care a trecut prin scoala si stie sa citeasca. Omul ca si complex de date...
Nu ma opresc la o analiza evaziva asupra omului, dar ce sa fac? fara indoiala mai am o ultima sansa: Ma uit la mine! numai ca de data asta n-o sa folosesc oglinda...o sa imi folosesc creierul. stiu sigur ca sunt un om si nu poate tagadui nimeni asta, cel putin nu in conditia in care pot sa aud , sa vorbesc, sa vad, sa miros, si sa fac ceea ce fac vreo 7 miliarde de oameni imprastiati pe Terra. stiu ca sunt un om si ca am personalitate unica pentru ca inca nu m-am intalnit cu "clona" mea care sa ma intruchipeze intru totul. stiu ca sunt om, pentru ca simt. simt ura si pace, tristete si bucurie, durere si liniste, agonie si extaz!!! asta-i omul, o fiinta speciala, nu un personaj de basm...asta-i omul o taina nedeslusita si nu un titlu de carte. OMUL ESTE CHIPUL LUI DUMNEZEU...si nu mascota lumii...omul acela esti tu ...si omul acela sunt eu.

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Fri, 21 Nov 2008 14:58:00 +0000

18 octombrie .....
Mă opresc, şi poposesc puţin în faţa computerului, iar pentru a nu pierde din vedere cel puţin două concluzii la care am ajuns azi, am început să scriu rândurile de cuvinte pe care le poţi observa cu uşurinţă în cele ce urmează. Nu mi-am propus să uimesc pe cineva şi nu am nevoie de consideraţia nimănui, scriu pur şi simplu ceea ce consider eu că îmi este de folos, de fiecare dată când voi vizita "mica mea chestiuţă". Prima chestiune e legată de oameni, dar nu de oamenii aflaţi în China ci e legată de cei de care mă izbesc aproape zilnic. Fără să dau nume, vreau doar să las ideea cum că aceşti oameni, (cel puţin majoritatea dintre ei), îşi însuşesc natural, fără să simtă nici cea mai infimă formă de contrângere, numele de pocăiţi. Oau...Nimic nou sub soare!
Ei bine despre ei vreau să scriu şi să mă refer la "comoara" pe care o ascund ei ( şi mă includ şi pe mine aici), atât de bine in cetatea inimii lor fortificată până la refuz. Nu mă refer la telentele nimănui, la capacităţi intelectuale, la sentimente sau.... paraşute! Mă refer la acea comoară pe care am personalizat-o şi cu care ne mândrim noi fiecare. În termeni simpli această comoară este Mântuirea. Şi am observat că despre această mântuire vorbim cu atâta subiectivism încât am ajuns chiar să o numim ca fiind " a noastră". Nu judec pe nimeni. De multe ori m-am exprimat şi eu în acest fel. Paradoxal… pentru că nu pot spune despre mine că sunt un tip pe lângă care, aproape 3 ani de studii teologice au trecut, ca "vodă prin lobodă" fără să aducă nici o schimbare. Şi să revin, vreau numai să fac o remarcă, şi poate chiar să dau un sfat celor ca mine: haideţi să terminăm cu "pleonasmul acesta religios". Mântuirea, nu e a mea şi nu e nici a ta şi dau slavă Domnului pentru asta. Dacă ar fi fost a mea, lucrarea mea, azi trebuia să fiu o persoană super morală şi ieşită din cale afară de "spiritistă". Dar nu e a mea, nu eu am conceput-o şi nu eu am materializat-o. E lucrarea gradioasă a Dumnezeului Triunitar. Prin urmare mi se pare că nu inţelegem pe deplin şi nu interpretăm corect verstele Scripturii demne să ne facă să ne simţim umili cand vine vorba de Mântuire:
“Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.”
....şi totuşi multi dintre noi, în egoismul nostru încă avem ideea că Dumnezeu a văzut ceva special în noi şi de aceea suntem mântuiţi.
A doua concluzie este prin natură empirică. Astăzi parcă m-am trezit din vis. Mi-am dat seama cât de primitiv pot să fiu în anumite situaţii. Ca exemplu o să descriu ce anume mi s-a întâmplat la şcoală. Era 08.40 iar eu continuam să mă complac în pesimismul meu cu privire la cursurile care urmau să îmi chinuie viaţa. Faţa posacă, trupul tolănit pe scaun, ochii umflaţi şi părul plin cu scame pot descrie cum arătam eu în acea dimineaţă. Un frate care are doctoratul în teologie era aşteptat cu aceaşi atitudine cu care aştepti să iţi vezi primii peri cărunţi, sau cum aştepti să ai parte de ce-i mai rău….şi asta din simplul motiv că nu îmi place cum predă la cursuri.
Era ora 12.30. Cele două cursuri a câte o sută de minute au luat sfârşit. Faţa mea era senină, ochii incă erau obosiţi….dar apetitul informaţional era astâmpărat. Omul ăsta chiar m-a făcut să simt că trăiesc. Pur şi simplu cuvintele lui m-au incurajat să îmi continui ziua într-o veselie. Minunat….
Ce-I de-a dreptul înfiorător e că puteam foarte bine să am parte de o zi ciudată, seacă, monotonă…dacă nu renunţam la prejudecata care-l viza direct pe acel profesor. Prejudecata despre el, mi-ar fi blocat dreptul la o zi normală. Iar în continuare …nu vreau să predic nimănui…numai vreau să las urmatoarea întrebare: cât timp ne mai trebuie să ne pocaim şi de asta?
Petru Ţuţea spunea: "Inteligenţa,oricât de mare nu e suficientă de a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică pentru că ai aparat ca să o justifici."...să nu fim proşti la minte!

Scump moment de rugăciune; eşti mai mult decât o amintire de scurtă durată

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Sat, 15 Nov 2008 19:35:00 +0000

Să vezi şi să nu crezi...

Azi am privit soarele şi m-am minunat!!! E incredibil de tare, nu era mai incandescet ca altădată dar era aşa de mareeee, mult mai mare decât îl văzusem vreodată....oau..soarele ăsta de azi, s-a coborât mai jos ca de obicei, aproape că atingea pământul. M-am uitat la soare şi aş fi vrut să-i fac o poză ca sa îmi aduc aminte de splendoarea respectivă...dar nu avem la mine aparatul foto...aveam doar "rds-ul" şi am zis că nu merită ca minunatul soare să fie fotografiat cu o cameră de 1.3 megapixeli. Iar acum când stau acasă..tare mult mi-ar fi plăcut să am imaginea pentru a medita la cât de mare este Dumnezeu.....dar; ghinion, nu mai am nici o imagine, am doar o mică amintire despre soare...soarele care a ales ca în după-masa zilei de sâmbătă să mă uluiască de marea Măreţie a Creatorului. Amintirea asta mi se va şterge ....dar dacă aş fi avut imaginea, amintirea despre Creator ar fi fost materializată la fiecare vizionare a imaginii. Mă gândesc că ar trebui să invaţ ceva din chestia asta....şi mi-am dat seama că la fel mi se întâmplă şi în lumea efectiv reală....
Nu sunt in stare să pun pietre de aduceri aminte în locurile unde l-am întâlnit pe Dumnezeu, şi mă mir că imi vine greu să mă rog mai des, şi s-o fac cu încredere...pentru că amintirile despre noi (eu împreună cu El)...sunt mai emancipate, diferit de ceea ce credeam eu....şi au toată autoritatea să se ştergă din limitata mea memorie.....şi din păcate des mi se întâmplă asta.
Dar Doamne.......oare numai mie să mi se întâmple aşa?

Întrebăciune....

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Tue, 11 Nov 2008 14:11:00 +0000

Mă reîntorc la una din zilele trecute când un gând mai răzleţ mi-a patruns fiinţa. Era o zi normală de toamnă în care am reuşit să ma comport natural printre oamenii din jurul meu, zămbeam caracteristic mie, mă bucuram şi totul era de o aşa natură încât până şi unui "tsunami" i-ar fi fost greu să mă năpădescă de tristeţe. Nu am fost purtat de îngeri şi nici nu m-am rugat pentru o astfel de zi.Dumnezeu mi-a dat-o. Nimic mai mult decât o zi normală cu evenimente neobişnuite pentru acel timp..dar hai că nu vreau sa fur pe nimeni cu filozofia!
Eram într-o continuă adoraţie faţă de viaţă, până când acel gând şi-a luat rolul în serios şi mi-a pus întrebarea următoare: Florin, tu esti un laş? Bineînţeles..."tăcerea mieilor" s-a instaurat în acea atmosferă copioasă de viaţă. Prima reacţie a fost acea reacţie pe care o vezi la un surd când îl strigi de la distanţă. Nu vă spun mai multe doar că n-am rezolvat nimic datorită acelei reacţii. Întrebarea era una pentru care nu aveam un pregătit un răspuns care să mă avantajeze de aceea am amânat răspunsul ei. M-am ferit de o confruntare acerbă cu acea intrebare aşa că stăpân pe gândurile mele fiind, i-am oferit gratis acelui gând o porţie de somn letargic. Am ajuns confuz...imi trăiam ziua mirifică zăpăcit. De ce oare? că doar ca şi om pocăit aş avea tot dreptul să nu mă numesc un laş...Biblia îmi oferă o gamă largă de atribute pozitive pe care mi le pot însuşi. De ce să mă numesc un laş când eu ..sunt un tip puţin mai deosebit ca ceilalţi prin faptul că sunt student la o şcoală biblică?...de ce să mă numesc laş când eu merg la biserică să slujesc oamenilor şi nu să fiu slujit?Nu sepoate numi laşitate când eu citesc Scriptura aproape zilnic, mă rog, ajut...etc.
-Florin, tu eşti un laş? întrebarea asta ..e chiar irelevantă. Nu-şi are locul în mintea mea...o fi venit la o adresă greşită. Mai degrabă m-aş numi un tip normal, şi asta nu dintr-o falsă modestie..da chiar un laş???Te rog...Mă îndoiesc că ar fi vorba de mine....Povestea asta nu are happy ending...
Frământându-mă.....am început să privesc într-un alt mod viaţa mea şi să înţeleg care este adevăratul sens al acelei întrebări: Cum să nu fiu laş când sufletul meu sună a gol? cum să nu fiu laş cand deja au trecut zile şi nopţi în care nu m-am avântat ca să-L cunosc pe El, aşa cum este El?Cum să nu fiu laş când refuz cu nonşalanţă acea cale a sfinţeniei ?
Ăsta-i curaj sau Laşitate? Asta-i onoare sau ruşine?.......dejeaba-s toate bune, dacă-s bune fară de El!
Oh Întrebăciune dură eşti....:-((

cuvantul......asasinul

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Fri, 31 Oct 2008 19:40:00 +0000

as dori sa incep cu ceva mai frumos...mai cool...dar n-am gasit altceva decat:
calendarul meu zilnic!
...ma trezesc în armonia maiastra a vocilor de barbati adevarati dom'le ( colegii mei care la 7.00 a.m turuiesc cuvintele de parca le-ar fi fost revelate prin vis. Exemplu: Darius mai ai la baie?Tu nu mananci dimineatza? Florin tu nu te trezesti?pfoai azi iar am cu Ian Hall.:-p....unii dintre noi chiar apucam sa fredonam un cantec in racoare diminetii resimtita din plin in apartamentul cu caloriferele blestemate sa fie reci pe timp de iarna ..si calde pe timp de vara) ...merg pe drum pana la travai iar pe drum din nou voci de voci Pe tram la fel oameni vorbind ..la scoala oamenii vorbesc..defapt rasa umana vorbeste neconditionat...vorbele noastre nu se incadreaza in notiunea spatiului si a timpului. vorbim oricand, vorbim oriunde ..cu oricine ..chiar si cu noi insine. nu e asa? si voi traiti intr-o astfel de lume. intr-o lume in care se vorbeste ...se vorbeste si se vorbeste..iar se vorbeste.......dar?....hmmm....oare mai stie sa taca? si pt ca stiu eu raspunsul te rog frumos lasa-ma sa-l zic
tace categoric ...o face 100% in special atunci cand isi inghite limba sau atunci cand doarme ( asta nu e un lucru universal valabil).
ceea ce urmeaza sa scriu nu e o chestiune cu care sa iti batzi capul..nu e ceva care sa te puna pe ganduri ...defapt nu e nimic...sunt doar niste cuvinte pe care le scriu eu acum cand n-am ce face si ma plictisesc!!!Nu o lua ca invatura....sau ca sfat ....dar ia-o cum vrei, cum poti ...cum sti!!
Nu ma irita vorba in sine ..ma irita vorbaria...ajunsa azi de o mare anvergura! resimt din plin trancaneala...imi face bube...si de aia scriu ceva impotriva ei. Nu mi ciuda ca exista..mi ciuda ca ea (vorbaria) a emigrat si in sferele pocaitilor....Vorba goala isi imbraca statutul legitim de virtute chiar si intre noi..iluminatii...cei care stim de la Domnul ca tot ce trece dincolo de raspunsurile certe precum da da si nu nu, vine dintr-o sursa lipsita de orice calitate pozitiva.
si cand ma gandesc ca altii ar vrea sa poata vorbii si nu pot....
scriu aceste lucruri nu ca sa injosesc fiintele superioare inzestrate cu capacitatea de a se exprima prin cuvinte, ci le scriu pt ca asa vad eu lucrurile...ori scuza-ma ....atunci cand ai cea mai mare nevoie de liniste ...de mucles...apar oamenii avizi sa mai zica si ei ceva, orice de la cuvinte despre avioane pana la cela mai uzuale versete (lipsite de esentza atunci cand simti ca cerul iti pica in cap)....dragii mei uneori durerea nu dispare prin cuvinte ea devine mai grea mai insuportabila...
si ar fi bine sa luam aminte

ma strange costumul!

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Thu, 29 May 2008 11:15:00 +0000

e dimineata si alarma-mi suna disperata, implinindu-si slujba de a ma trezi! am concediat-o dupa primul sunet care-mi zgaria timpanul sufletului.
Vreau ca viatza mea sa fie un vis din care sa nu ma mai trezesc...si totusi intr-un tarziu lumina pare sa ma trezeasca din nou in viatza pe care vreau sa o abandonez...pt ca datoria de a o schimba am ingropat-o de multa vreme...si totusi pasesc in secundele sinistre ale timpului...
Imi iau costumul care nu mi se potriveste: zambetul larg, seninatatea fetei...si reusesc sa-mi insusesc similitudinea perfecta a unui om cu adevarat implinit. zbaterile fatale ale inimii mele sunt bine acunse prin buzunarele costumului ieftin pe care toti din jurul meu si-l permit. tot ceea ce conteaza e Costumul....si ce-i daca ma strange?....ranile se vor vindeca! si cum haina face pe om...imi asum riscul!!!
dar Doamne asta iti doresti Tu de la mine?

Scriere......

berqueshelu@yahoo.com (Berches Florin) — Wed, 28 May 2008 10:27:00 +0000

Da uite-mă şi pe mine scriind pe blog.Un pas mare pentru mine un tip care nu se dă în vânt după creaţiile literare...de orice fel ar fi ele.Cititul nu reprezintă în nici un caz viaţa mea...si recunosc ca nu sunt prea mândru de asta...! Clar că nu am inspiraţie în acest moment şi de aceea nu ţi-am captat atenţia draga cititor! Da ştii ce? Whatever...şi eu sunt curios să văd ce o să iasă...
Aşadar iată subiectul meu: Mă mai las surprins de ceva?
Câteodată rămân surprins de vremea ciudată de afară chiar dacă la Meteo au anunţat că va fi soare.....sau sunt surprins de un pastor care chiar dacă se numeşte creştin(adică cel care urmează pe Cristos) are în cap numai îngeri...şi duce lumea în rătăcire; se întâmpla să mă surprindă moartea unui copil lovit de tramvai...in zona Cantemirului..Noaptea după ce m-am spălat pe dinţi mă văd surprins cum de mă doare măseaua(ce-i drept netratată) în situaţia in care mi-am băgat vată în urechi am luat un calmant înainte. Azi de pildă am fost surprins neplăcut de românul popular...pe care-l găseşti şi atunci cand nu îl cauţi. Mai în detaliu iată povestea...Mergeam la şcoală...grăbit..că doar, nu se putea altfel (obs: am o scuză si anume că trăiesc în secolul numit secolul vitezei). Deci eram în întârziere şi m-am încadrat în traversarea unei straduţe slab circulate de maşini. M-am asigurat şi undeva la cel puţin 300 de metri ..o maşina preistorică încărcată cu 3 oameni despre care vă pot spune că după ce i-am văzut de mai aproape...cu greu mi-am impus să nu-l cred pe Darwin al cărei teorie spune că omul a evoluat din maimuţă)nu doar pentru felul în care arătau ). Şoferul ...speram eu ...că va incetini..."dar el nu că-i Batman"....a accelerat mai tare motorul. 20 de cm m-au despărţit de o viaţă intreagă de om paralizat iar pe el poate o mică amendă...că de puşcărie nu poate fi vorba iar de mustrarea conştiinţei în nici un caz. M-am uitat la personalul aflat in troacă şi mă gandeam că poate se va întoarce şoferul şi o să-l văd puţin îngrijorat că putea totuşi distruge o viaţă de om sau chiar două. Iar acum surpriza: îşi intoarce maşina...deschide uşa şi îmi spune cateva cuvinte pe care eu cel putin ..nu le-am mai folosit de cand m-am pocăit...înjura!!!Atât i-am cerut: să dea dovadă de puţin respect...că doar era cărunt moşul...şi îl credeam "mai om" ca mine.. Aş putea continua cu tot felul de situaţii de genul în care am rămas surprins....dar nu e cazul că "mi se termină cerneala la tastatură" iar tu care citesţi te plictiseşti şi nu-ţi doresc "răul" acesta.
Şi tu oare ai trecut prin astfel de momente ca mine? Dacă da ...inseamnă că suntem cel puţin 2 oameni surprinşi...
Mi ciudă că mă surprind lucrurile noi..iar cele obisnuite ...nu mai au nici o doză de suprindere în ele...mai explicit...mă surprinde experimentul ciudat din Elveţia prin care oamenii vor să "creeze" ceva ce este deja creeat iar faptul că şi azi m-am trezit sănătos nu mai reprezintă mare interes. Mă mir de oamenii care parchează în mijlocul drumului fără pic de nesimţire...dar nu mă mir că zilnic mi se mai dă o şansă să traiesc bine având totul la dispoziţie . Mă las surprins de tot felul de prostii....şi mare păcat că nu mă las surprins de mine însumi. De ignoranţa de care dau dovadă când mă raportez la oameni....sau când mă raportez la El..Măreţul ziditor.... deloc nu sunt surprins de păcatul care prinde rădacini în mine chiar dacă ştiu că acest lucru este INTERZIS.
Nu ştiu cum să concluzionez cele scrise.......dar ştiu că dacă nu mă pocăiesc.....voi culege regrete şi neîmplinire în vitor. Şi asta vei păţi şi tu iubite cititor...Dacă nu facem nimic ca să schimbăm situaţia.. DumneZeu să ne surprindă cu Harul lui( şansa noastră)...şi azi şi mâine ...la nesfârşit. AMIN!!!